UNA LA PRIMĂRIE, DOUĂ LA PREFECTURĂ: Structurile au numărat faptele penale comise de jandarmi: ȘASE abuzuri comise de ZECE „țestoase”. Ce PRECIZĂRI a mai făcut Carmen Dan în Comisia de Apărare

UNA LA PRIMĂRIE, DOUĂ LA PREFECTURĂ: Structurile au numărat faptele penale comise de jandarmi: ȘASE abuzuri comise de ZECE țestoase. Ce PRECIZĂRI a mai făcut Carmen Dan în Comisia de Apărare
Publicat: 21/08/2018, 12:52

„Ancheta internă a Jandarmeriei continuă. Structurile de specialitate au identificat șase cazuri în care 10 jandarmi din dispozitivul de ordine publică au fost semnalați ca posibili autori ai unor fapte de natură penală. Aceste constatări vor face obiectul sesizărilor din partea Jandarmeriei către Parchetul Militar. În măsura în care vom identifica noi situații, acesta este demersul legal pe care intenționăm să îl ducem mai departe”, a afirmat ministrul de Interne Carmen Dan, la audierea în Comisia de apărarea a Camerei.

Aceasta a subliniat, din nou, în cadrul audierii de marți, că a stat în biroul său din minister pe timpul mitingului din 10 august, precizând că inițial, și-a luat informațiile din media.

Ministrul Afacerilor Interne a mai spus că nu a venit în Parlament în baza unei invitații oficiale.

„Noi nu am venit la comisie în baza unei invitații oficiale. Noi am venit în ideea că poate astăzi vom avea cvorum și noi vă vom putea expune aspectele pe care le considerați relevante. Eu nu am nicio rezervă ca ulterior, dacă decideți să solicitați și prezența prefectului Capitalei. (…) Bineînțeles că, pentru a da cât mai multe amănunte, intrăm în raport, dar eu precizez că nu răspund la întrebările tehnice pentru că nu ministrul le-a coordonat. Ați făcut referire la intervenția deosebit de agresivă a jandarmilor. Mult mai multe lămuriri va aduce comandatul operațiunii, însă eu am precizat că la nivelul MAI e deja o anchetă internă Poate că o să ajungem să vorbim și despre gradul de agresivitate ai celor care au forțat intrarea în Guvern și care au pus o presiune constantă pe jandarmi. Eu sper să ajungem și în acel punct. Structurile de specialitatea au identificat 6 cazuri în care jandarmi au fost posibil autori ai unor fapte de natură penală”, a explicat Carmen Dan.

Ministrul de Interne, Carmen Dan și șeful DSU, Raed Arafat, participă la ședința de marți a Comisiei de apărare a Camerei Deputaților, în contextul solicitării liberalilor de a oferi explicații despre protestele violente din 10 august.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
"Nu am mai văzut aşa ceva". Prim-procuror, despre cazul băieţelului bătut cu biciul din sârmă la...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Final pentru Simona Halep! Medicii au dat verdictul
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Cine este atacatorul premierului Slovaciei, Robert Fico. Care a fost motivul atacului
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
×